Emoții mari pentru zeci de mii de elevi! Începe cea de a doua sesiune a Bacalaureatului. Aproximativ 43.000 de elevi din toată țara s-au înscris pentru examenul din toamnă.
Conform Ministerului Educaţiei şi Cercetării, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019 – 2020, iar aproximativ 17.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.
Bacalaureatul debutează cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Marţi va avea loc proba obligatorie a profilului – E.c), iar miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării – E.d).
Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale vor susţine joi proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E.b).
„Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/ recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei specifice”, precizează MEC.
De asemenea, afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12,00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.
Ministerul Educaţiei precizează că, la fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor).
„Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/ transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/ reprezentanţii legali ai acestora”, arată MEC.
Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor, vor fi comunicate în data de 5 septembrie.